Neatenția și lipsa echipamentului sau a protecției în sport te poate costa. Află la ce riscuri ne supunem și care sunt traumatismele sportivilor în fața neglijenței, fie că suntem amatori sau sportivi de performanță.

Acest articol va fi un pic mai dur, dar poate că experiențele mele mai puțin plăcute vă vor ajuta cândva.

10659172_10206158361294595_4616626865353195485_n Am fost întotdeauna o fire mai zvăpăiată.

Făceam și boacăne, dar mai mult mă ambiționam să par viteaza. Îmi plăcea să fiu activă mereu. Nu mă lăsam până nu realizam acel ceva.

Mi-am spart capul când eram foarte mică… asta a fost prima vizită la Spitalul de Urgențe.

Mi-au cusut degetul mare de la picior pe viu, apoi mi-am rupt o mână, aveam genunchii praf de la sariturile cu rolele. Mi-am rupt nasul, mi-am spart toți dinții din fața și tot așa…

Apoi am avut o perioadă în care nu prea mi se mai întâmpla nimic. În liceu și facultate am stat departe de orice pericol.

Nu îmi permiteam să mă accidentez datorită studiului la violoncel.

PERIOADA COPILĂRIEI

1-FullSizeRenderCopil fericit!

1-FullSizeRender-004 Pink BMX

1-FullSizeRender-002Tribul indienilor

1-FullSizeRender-7Înot

1-FullSizeRender-8 Bălăceala mi-a plăcut tot timpul

1-FullSizeRender-9Cu dinţii sparti

Am căzut cu ei in muchia patului

1-FullSizeRender-5La pescuit

PERIOADA ADOLESCENȚEI

 Până acum să spunem că am fost simpatică :-)

În timpul facultății nu făceam altceva decât să studiez la violoncel, mergeam la repetiții multe și aveam turnee în toată țara…

Cum am terminat facultatea, a început distracția!

TRAUMATISMELE SPORTIVILOR

ATV

IMG_0029Arcada spartă… Stânga

IMG_0027

IMG_0028

De Ce?

Asta s-a întâmplat pentru că nu am purtat cască, ci doar o pereche de ochelari. Bine măcar că i-am avut pe ăia…

Am avut julituri foarte mari pe ambii genunchi și pe un șold. Nu aș fi pățit nimic dacă aveam genunchiere și cotiere.

ATV-ul s-a oprit într-o prăpastie, printre copaci.

Nu va gândiți că am făcut nu știu ce curse sau manevre… Roțile s-au afundat și au derapat la frânare din cauza zgurei de pe jos.

ROLE

IMG_0790Fractură de radius

Traumatismele sportivilor

1-IMG_0816 1-IMG_0818

1-IMG_0856    1-IMG_0839
IMG_1169    1-IMG_1428

1-IMG_1803   1-IMG_1802

În ultima săptămână am cântat la concert cu ghipsul pus

De Ce?

Nu am avut niciun fel de protecție.

Aveam viteză foarte mare și cunoscând zona, știam că trotoarele sunt libere noaptea. La o curbă de 90 grade, m-am trezit în ultima secundă că trotuarul este blocat de mașini.

Aveam de ales între a sări peste mașini (exclus), a sări pe drumul cu piatră cubică (exclus) sau a frâna cât pot de mult… Slabe șanse la cât de aproape eram de toate, dar asta am făcut. Am aterizat direct în mâna dreaptă…

WAKEBOARDING

11651206_10206338115562992_1179494965_nFace plant…

Arcada spartă … De data asta este dreapta

Traumatismele sportivilor

11652167_10206338115642994_790152326_n

11350125_10206338115722996_1328291118_n11652245_10206338115682995_647664603_n

 Îmbrăcarea și hai la Urgențe!

IMG_9910Copci!

1-IMG_9982   1-IMG_9981

După ce s-a mai desumflat un pic…

1-IMG_9944Undercover 😉

De Ce?

 Nu am avut cască…

La săritura Wake to Wake, am căzut și mi-a ieșit un picior din boot.

Se întâmplă foarte rar să-ți iasă picioarele din boots, dar mie mi-a ieșit :-)

La impactul cu apa, muchia plăcii m-a izbit în arcadă și m-a tăiat.

Am văzut stele verzi, dar nici măcar nu am știut că m-am tăiat… Am ieșit din apa îngrozindu-i pe cei din barcă… Aveam față plină de sânge.

IMG_8595 Acum toate rănile sunt vindecate, însă cicatricele rămân…

WAKEBOARDING

Screen Shot 2016-06-26 at 6.31.31 PMSport si muzică

Screen Shot 2016-06-26 at 6.32.31 PM Repaus jumătate de an, perioadă în care nu am avut voie să mai practic niciun sport

1-IMG_8767RMN – Fisură la nivelul cornului meniscal median, lichid intraarticular

De Ce?

De această data nu a mai ținut de echipament, ci de noroc și tehnică.

Tot la o săritură Wake To Wake, aterizarea a fost înclinată prea mult spre partea stângă. Pârghia a fost nenaturală pentru articulație. Toată greutatea corpului a pus o tensiune spre exteriorul din stânga a genunchiului… ceea ce l-a făcut să cedeze.

CLICK AICI!

A fost vătămarea corporală după care am tras cel mai mult…

Genunchii sunt foarte importanți. Susțin toată greutatea corpului și din păcate, leziunile suferite la ei se vindecă destul de greu…

Acum sunt din nou la antrenamente, fără dureri și fără restricții…

 

Iar acum să ne înveselim un pic…

12919512_1585421265081608_17620530_oMeet Super Paty! 😀

Photo edit: Toni Tănase

traumatismele-sportivilor-44Xena, tu ești?! :-)

Am numit acest articol „traumatismele sportivilor” pentru că indiferent de nivelul performanței, cu toții putem deveni victime.

Atunci când te aștepți mai puțin, parcă atunci te izbește un „avertisment” de acest gen…

Fiți prudenți și fiți responsabili față de sănătatea și trupul vostru.

11745943_10206599602365346_6538459220316261060_nTeferi și nevătămați , right?!

Hugs & Kisses!

2 comentarii

Raspunde

Copil zvapaiat ce esti! ?
Totul se întâmpla cu un scop, nu? Uite cum esti acum mai prudenta, si cum poți fi un exemplu pentru ceilalți , in sensul „asa nu-respecta echipamentele de protecție”.
PS: imi plac pozele, ai făcut totul funny-pare ca suporti durerea cu gura pana la urechi ?

Raspunde

Ar fi bine sa realizam scopul fiecarei experiente/patanii de acest gen sau da, macar sa invatam din experientele altora 😛
P.S. Cu o mare intarziere, dar iata ca am descoperit si comment-urile 😀

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicata. Campurile necesare sunt marcate *


You May Also Like